Ctitorii bisericii

În tabloul votiv ctitorii sunt reprezentaţi în mod solemn, cu un fin simţ al observaţiei, având un rol atât documentar, cât şi artistic. Regina Maria a României, cu chipul transfigurat, plin de evlavie, de smerenie si de blandete, daruieste Maicii Domnului ctitoria sa, urmata fiind de Mihai, mare Voievod de Alba Iulia, - viitorul Rege al Romaniei, de Carol al II-lea si de primul Patriarh al Romaniei, D. D. Dr. Miron Cristea.

Patriarhul Miron Cristea (1868-1939)

Biserica Sfanta Maria Miron Patriarhul

La 1 ianuarie 1920, în prezenţa regelui Ferdinand I care, în cadrul ceremoniei, i-a încredinţat toiagul arhipăstoresc, Miron Cristea a fost investit ca mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre primele preocupări ale mitropolitului primat, pe care le-a supus atenţiei suveranului şi celorlalte oficialităţi, se numără: construirea unei catedrale a Mântuirii Neamului; începerea ridicării unei reşedinţe mitropolitane; înfiinţarea Institutului Biblic; burse pentru teologi; şcoli de cântăreţi bisericeşti; episcopii noi etc. Ca urmare a demersurilor mitropolitului primat, articolul 22 din noua Constituţie a României, adoptată în martie 1923, prevedea: „Biserica Ortodoxă Română, fiind religia marii majorităţi a românilor, este Biserica dominantă a statului român. În tot regatul României Mari, Biserica Creştină Ortodoxă va avea o organizare unitară, cu participarea tuturor elementelor ei constitutive, clerici şi mireni“. După doi ani, au fost adoptate o lege nouă şi un statut nou al Bisericii Ortodoxe Române, care au fost publicate în „Monitorul oficial“ nr. 97, din 6 mai 1925.
La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit și înscăunat la 1 noiembrie 1925, devenit astfel primul patriarh al creștinismului ortodox românesc. În calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, el a desfășurat o intensă activitate cultural-misionară:

  • revigorarea revistei Biserica Ortodoxă Română;
  • înființarea la București a publicației eparhiale Apostolul, acest exemplu generalizându-se și la alte eparhii și chiar în unele parohii, care au scos foi parohiale;
  • a stăruit asupra importanței predicii și a determinat publicarea unor părți din Sfânta Scriptură cu explicații pentru credincioși, precum și tipărirea și răspândirea unor broșuri cu cuprins religios și moral;
  • a susținut intensificarea învățământului religios în școlile secundare, iar în privința pregătirii clerului, încă puțin numeros în raport cu cerințele timpului, a reînființat seminarii și a pus bazele altora noi. a sprijinit activitatea filantropică prin crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii în străinătate etc;
  • a contribuit la strângerea legăturilor Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, prin: trimiterea de delegații la conferințele interortodoxe de la Constantinopol (1923) și de la Muntele Athos (1930), ca și la întrunirile Mișcării Ecumenice.
În testamentul său, Miron Cristea a scris: „Desigur, chemarea omului pe acest pământ este nu de a trăi în zadar, ci a-ţi pune puterile sufleteşti şi trupeşti ce ţi le-a dăruit bunul Dumnezeu la muncă cinstită pentru tine însuţi, pentru familia ta, iar de altă parte în scopul de a contribui cât mai mult la binele obştesc, la propăşirea şi întărirea neamului din care faci parte“.

 

Regina Maria a României (1875–1938)

Maria Regina tuturor romanilor

Născută la 29 octombrie 1875 a fost principesă de coroană şi a doua regină a României, în calitate de soţie a Principelui de Coroană devenit ulterior Regele Ferdinand I al României.

Nicolae Iorga scria aceste cuvinte despre Regină: ”Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei şi milei de oameni o fac să poarte totdeauna o coroană nevăzută care e mai scumpă decât toate juvaierele lumii.”

Constantin Argetoianu, unul din criticii constanți și nemiloși ai Reginei, este și cel care scrie despre rolul Reginei Maria și locul pe care ea îl merită în istorie: "Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale."

 

Legături externe