Biserica Sfanta Maria

Dupa tarnosirea bisericii din 16 decembrie 1934 cand a fost inaugrata si scoala de langa biserica, Pr. Paroh Nicolae Iordanescu a gasit de cuviinta ca in casa din Parc in care a locuit cu familia, sa fie infiintata o cantina pentru hranirea saracilor si copiilor orfani. Pentru conducerea Cantinei, parintele a infiintat un Comitet de Doamne in frunte cu dna Preoteasa Maria Iordanescu ce a depus o munca staruitoare pentru implinirea operei caritabile.

Cantina a fost desfiintata odata cu venirea comunistilor la putere.

 

Din anul 2000, în cadrul parohiei a fost înființată Cantina socială „Sfânta Maria – Miron Patriarhul”. Părintele Ioan Șurubaru, ajutat de doamna preoteasă Margareta Șurubaru, împreună cu alți oameni credincioși au reînnodat tradiția vechii cantine sociale, îndeplinind toate condițiile sanitare și igienice de funcționare a unui astfel de așezământ.
Timp de 14 ani doamna preoteasă Margareta Șurubaru împreună cu doamnele din comitetul parohial au oferit servicii sociale gratuite prin pregătirea și asigurarea unei mese calde în fiecare duminică și uneori cu ocazia unor mari sărbători. La fiecare masă erau invitate persoane aflate în situații socio-economice deosebite. De asemenea, s-au făcut numeroase vizite la căminul de bătrâni din Straulesti și s-au împărțit pachete cu hrana.